Zilele Francofoniei Științifice la UTM: seminarul Francofon „Valorificarea compușilor bioactivi de origine vegetală”
Într-un cadru tradițional de celebrare a Zilelor Francofoniei Științifice, Facultatea Tehnologia Alimentelor (FTA) a Universității Tehnice a Moldovei (UTM) a găzduit, pe 27 martie, curent, Seminarul Francofon „Valorificarea compușilor bioactivi de origine vegetală”. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu proiectele „Valorisation de composes bioactifs issus de déchets agro-industriels par encapsulation lyposomale – ENcap-LYPOSOM” și „Extraction Verte, stabilisation et valorisation des composants bioactifs de Ribes nidrigolaria et Cucurbita maxima, ExtraVert_CBA”, finanțate de Agenția Universitară Francofonă – AUF-ECO 2023.
Seminarul a adus în prim-plan cercetători de marcă din cadrul Facultății Tehnologia Alimentelor, printre aceștia numărându-se Veronica DRAGANCEA, Angela GUREV, Ecaterina COVACI, Violina POPOVICI, Olga BOEȘTEAN, Viorica BULGARU, Natalia NETREBA, Elena SERGHEEVA. Alături de aceștia, au participat și parteneri de proiect de la instituții de prestigiu, precum USMF „Nicolae Testemițanu”, reprezentată de Greta BALAN și Daniela COJOCARI; UASMV, Cluj Napoca – cu Adela PÎNTEA și Adrian BOLDIANU, Universitatea de Stat Javakhishvili din Tbilisi, Georgia – cu Tamar SANIKIDZE, Sophio KALMAKHELIDZE, dar și Vladimir CARAUȘ, CSK Grup Plus SRL.
În cadrul seminarului au fost prezentate rezultatele cercetărilor ce vizează o utilizare mai eficientă a deșeurilor horticole, extracția și stabilizarea compușilor biologic activi – polifenolii și carotenoidele, precum și aplicarea lor în industria alimentară. Importanța acestor cercetări rezidă în oferirea de soluții practice atât pentru consumatori, care sunt din ce în ce mai interesați de produsele funcționale cu valoare biologică sporită, cât și pentru companiile din industria alimentară și farmaceutică.
Prin intermediul proiectelor finanțate de AUF, se conturează o contribuție semnificativă la dezvoltarea durabilă, consolidând parteneriate esențiale pentru reducerea riscurilor de boli nutriționale și promovarea unui stil de viață sănătos în comunitatea francofonă.











