Mobilitate Erasmus

În perioada 12–23 mai 2025, Dr. Iurie Subotin, conferențiar universitar, decan al Facultății Tehnologia Alimentelor, împreună cu Dr. Violina Popovici, conferențiară universitară în cadrul Departamentului Alimentație și Nutriție, au efectuat o vizită academică în cadrul unei mobilități Erasmus+ de formare la Universitatea Cehă de Științe ale Vieții din Praga (Česká zemědělská univerzita v Praze), în cadrul Facultății de Științe Agricole Tropicale (Faculty of Tropical AgriSciences).

Programul mobilității a inclus întâlniri de lucru la Oficiul de Relații Internaționale al universității gazdă, discuții aplicate cu reprezentanții Facultății de Agrobiologie și ai Facultății de Științe Agricole Tropicale, precum și o vizită organizată în Pavilionul Alimentar al campusului, care a oferit o imagine detaliată a infrastructurii academice și a direcțiilor de cercetare aplicată în domeniul științelor alimentare. Un accent important a fost pus pe identificarea potențialelor direcții de colaborare interinstituțională, prin seminare comune, activități de predare partajate sau inițiative de cercetare internaționale.

Mobilitatea a oferit un cadru favorabil pentru consolidarea relațiilor internaționale ale Facultății Tehnologia Alimentelor, facilitând dezvoltarea unor direcții de colaborare academică și științifică în domenii de interes comun precum tehnologia berii și a vinului, produsele obținute prin fermentare, gastronomia și nutriția. Experiențele și contactele stabilite în cadrul vizitei vor sprijini adaptarea unor practici moderne în activitatea didactică și de cercetare a facultății, contribuind la îmbunătățirea conținutului curricular, la dezvoltarea de inițiative comune și la extinderea oportunităților de formare profesională pentru studenți și cadre didactice.